Tema generală a lunii Februarie:
Patru lecţii ale apostolilor Petru şi Pavel despre viaţa de rugăciune şi despre lucrul în echipă

Data: 9 februarie
Tema: Importanța onestității în misiune. Pavel şi onestitatea în prietenie, în fapte, în teologie
Text: Gal. 2:11-20, Gal. 2:3-5

Verset de aur: Gal. 2:3-5, 3. Nici chiar Tit, care era cu mine, măcar că era grec, n-a fost silit să se taie împrejur din pricina fraţilor mincinoşi, furişaţi şi strecuraţi printre noi ca să pândească slobozenia pe care o avem în Hristos Isus, cu gând să ne aducă la robie; noi nu ne-am supus şi nu ne-am potrivit lor nicio clipă măcar, pentru ca adevărul Evangheliei să rămână cu voi.

Ideea centrală: Hristos schimbă viaţa tuturor credincioşilor, trebuie să ne acceptăm unii pe alţii, din orice cultură am veni şi să trăim cu aceleaşi standarde, prin puterea dată de Hristos, pentru Împărăţia lui.

Explicaţii contextuale și exegetice:

În prima parte, Galateni 2:11-14, de tip autobiografic, vedem că Petru (Chifa) a vizitat Antiohia (anii 49-50, probabil după convertirea lui Cornelius şi după conferinţa de la Ierusalim, cf. Fapte 15). În Antiohia erau deja păstori Barnaba şi Pavel, împreună cu alţi trei lideri (Fapte 13:1). Petru era apostol şi îi reprezenta pe creştinii iudei conservatori din Ierusalim. Este foarte probabil că el a venit să verifice cum merg lucrurile în Antiohia şi dacă evanghelia vestită acolo era cea apostolică. La fel au făcut Petru şi Ioan şi în alte locuri, de exemplu, când au vizitat Samaria (Fapte 8:5-25). Petru s-a integrat bine în biserica din Antiohia, unde erau mulţi creştini dintre neamuri. Se pare că era exact după ce căpitanul roman Cornelius fusese convertit (Fapte 10-12), iar Petru ştia că şi neamurile pot fi mântuite.

Problema care a apărut a fost aceea că, în momentul în care au venit nişte creştini iudei din Ierusalim, unde avea influenţă mare Iacov, fratele Domnului Isus, care avea un mare respect pentru Lege, Petru a cedat în faţa lor şi, intimidat, a început să mânânce la o masă separată, doar cu iudeii, şi să îi lase deoparte pe creştinii dintre neamuri, ca şi cum aceştia ar mai fi fost în vreun fel, nedemni sau necuraţi. Pavel scrie că până şi Barnaba, un levit de caracter, pastor coordonator în Biserica din Antiohia, a căzut în această capcană a timidităţii şi a ipocriziei.

Reacţia lui Pavel arată onestitatea şi principialitatea lui, autonomia şi independenţa sa în gândire, cât şi energia lui debordantă cu care apăra adevărul (energia cu care a apărat iudaismul, altădată, şi îi aresta pe creştini, devenise acum motorul sfinţit cu care apăra adevărul lui Hristos; intelectul lui Pavel era strălucit, curajul lui era remarcabil, şi vehemenţa cu care îşi demonstra şi apăra punctul de vedere era arhicunoscută).

Mustrarea lui Pavel către toţi, inclusiv către Petru şi Barnaba este limpede: dacă iudeii, care vor să îi înveţe evanghelia pe păgâni, sunt ipocriţi şi cu două feţe, la fel ca păgânii cei necredincioşi, de ce mai îndrăznesc să îi înveţe pe păgâni să devină credincioşi ca iudeii, să creadă în Mesia – Hristos, deoarece toţi sunt, de fapt, la fel de păcătoşi şi prefăcuţi.

În partea a doua a relatării, Galateni 2:15-20, Pavel ne arată esenţa evangheliei, plecând de la considerarea statutului iudeilor. Iudeii, într-adevăr, pot înţelege cel mai bine evanghelia, deoarece ei au o istorie sfântă şi o Lege sfântă, totuşi, nu Legea îi mântuieşte, ci Hristos. Şi exact aceeaşi credinţă în Hristos îi mântuieşte şi pe păgânii care devin creştini, şi nu aderenţa la Legea iudaică.

Pavel continuă să lămurească lucrurile despre mântuire. El spune că Legea nu mântuieşte, ci noi fiind toţi păcătoşi, nu putem fi mântuiţi decât de Hristos. Aici Pavel răspunde unei obiecţii interesante cu care se pare că îi acuzau unii iudei conservatori pe creştini: aceştia spunea că dacă Hristos se ocupă de păcătoşi, iar nu de iudeii neprihăniţi, atunci Hristos slujeşte păcatul şi păcătoşii şi El nu vine în ajutorul celor aflaţi deja pe calea sfinţeniei, iar o asemenea slujbă este degradantă, nu are valoare… Pavel subliniază însă că Hristos ne eliberează de păcat, El nu slujeşte păcatul. De fapt, Hristos confirmă că Legea ne condamnă la moarte, însă prin Hristos noi murim faţă de Lege, conform condamnării date de Lege şi totuşi trăim, prin puterea şi iertarea lui Hristos, care a murit pentru noi faţă de Lege. Astfel, Pavel subliniază că avem o viaţă nouă, care nu mai depinde de Legea de pe Sinai, căci Legea condamnă la moarte. Viaţa pe care o avem nu mai este pe deplin a noastră, ci, de fapt, este viaţa lui Hristos trăită în noi. Declaraţia din Galateni 2:20 este una din cele mai frumoase declaraţii de credinţă şi unire cu Hristos.

Aplicații / considerente misiologice:

Descoperim în această episod autobiografic şi în argumentul care îi urmează mai multe principii ale onestităţii şi credinţei creştine.

Mai întâi, observăm forţa presiunii sociale, a tradiţiei, a obiceiurilor, asupra misionarilor şi asupra libertăţii în Hristos a creştinilor. Relaţiile de prietenie într-o biserică vie pot fi stricate de forţa legalismului, de ipocrizie, de frica de ce vor spune ceilalţi, de frica forurilor centrale sau de frica creştinilor conservatori. Însă evanghelia vestită neamurilor, trebuie să fie vestită cu principialitate, cu generozitate, cu dragoste, cu prietenie. Hristos trebuie vestit cu onestitate şi cu dragoste. Ce este drept este drept pentru toţi, nu doar pentru cei mai tineri în credinţă. Standardele onestităţii şi sfinţeniei sunt aceleaşi pentru toţi.

Pavel arată că trebuie să înţelegem forţa onestităţii şi în altfel: nu putem cere echilibru şi standard înalt altora, dacă nu le dovedim noi, mai întâi. Altfel, dacă tocmai creştinii vechi au două feţe, sunt ipocriţi, de ce îi mai înveţe pe alţii să fie drepţi? În privinţa aceasta, credincioşii evanghelici ar trebui să se verifice bine, ce fel de evanghelie şi ce fel de credinţă vestesc altora. Dacă creştinismul nostru nu este mai viu şi mai biblic, şi mai plin de iubire frăţească şi de cinste, decât al celor din alte credinţe sau denominaţii creştine – sau necreştine, atunci de ce să devină cineva un bun creştin baptist? Ca să nu se deosebească în nimic de păcatele, de corupţia, de legalismul celor de acasă, de dinainte de pocăinţă? Onestitatea şi credinţa curată, plină de viaţă adevărată, sunt valuri majore ale creştinismului, şi în particular, ale creştinismului baptist.

Onestitatea credinţei îl face pe Pavel să înţeleagă şi să sublinize clar limitele între legământul vechi, al Legii de pe Sinai, şi legământul nou, al crucii lui Hristos. Există şi astăzi mulţi credincioşi care ar vrea să îmbine Legea şi credinţa în Hristos. Unii propun că trebuie să ţii Sabatul şi să crezi în Hristos. Alţii că trebuie să ţii regimul alimentar din Lege, împreună cu credinţa în Hristos. Alţii spun că, în ce priveşte dărnicia, zeciuiala din legământul Legii este valabilă şi în timpul Noul Testament, deşi Pavel, de exemplu, în 1 Corinteni şi în 2 Corinteni, sau în Filipeni, vorbeşte clar despre dărnicie şi dă regulile dărniciei creştine, dar nu foloseşte deloc cuvântul sau teologia zeciuielii din Vechiul Testament. Ca simbol sau metaforă şi creştinii pot folosi cuvântul zeciuială, dar pentru ei nu mai înseamnă o taxă către statul teocratic, ca în Israel, ci dărnicie pentru lucrarea Domnului, pentru ajutorarea celor lipsiţi, a fraţilor care trec prin nevoi, pentru misiune.

În cele din urmă, găsim onestitatea şi cinstea vieţii de credinţă în Hristos. Pavel ne ajută să vedem că trăim din cauza lui Hristos şi, de aceea, avem viaţă doar prin el şi doar împreună cu el. Ceea ce pare a fi o afirmaţie mistică, de pierdere a identităţii, este de fapt o afirmare a unirii adânci cu Hristos, şi a unei vieţi înnoite, dusă prin puterea lui Hristos, pe care ar fi bine să o putem mărturisi cu toţi, ca pe un adevăr personal, Galateni 2.20.

Întrebări pentru discuții:

1. Ai părtăşie cu creştinii veniţi din alte culturi sau te fereşti de ei?

2. Există temeri sau influenţe de tip legalist care te ispitesc să fii un om cu două feţe, să te comporţi într-un fel când eşti cu unii, şi altfel, în prezenţa altor fraţi? Ce crezi că este de făcut?

3. Recunoşti că viaţa ta nu mai este a ta, ci o trăieşti prin viaţa şi puterea lui Hristos? Cum se vede lucrul acesta?

4. Crezi că este bine că Pavel l-a mustrat atât de puternic pe Petru, în public? Existau şi alte metode?

5. Crezi că toţi credincioşii trebuie să aibă aceleaşi standarde de sfinţenie?

Dr. Octavian Baban,
Pastor, Biserica Sfânta Treime, București
Membru al echipei de redactare a Calendarului de Studiu 2014

Share:Share on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterShare on LinkedIn

Postat in: Studiu Biblic De catre: februarie 3, 2014