Tema generală a lunii Martie este: Misiunea aparține lui Dumnezeu / Missio Dei.

Data: 30.03.2014
Tema: Glorificarea lui Dumnezeu – motivația corectă în misiune
Text: Ps. 96, 2 Cor 8:16-19
Verset de aur: Ps. 96: 2, 3
Ideea centrală: Scopul misiunii bisericii este glorificarea lui Dumnezeu prin prezentarea lui ca singurul Împărat.

Explicaţii contextuale și exegetice:

Psalmul 96 face parte din a patra din cele 5 părți (”cărți”) ale Psalmilor, mesajul principal al acestor psalmi (90-106) fiind legat de exilul babilonean. Mai mult, psalmul 96 este unul din așa-numiții ”psalmi de întronare” (93, 95-99) – tema lor principală este ”Domnul este Împărat”.

În antichitate, supunerea față de un împărat asigura protecție, dreptate, fiind creat astfel un cadru în care indivizii și comunitățile își puteau duce existența. Odată ieșit din teritoriile unui împărat, era necesară acceptarea de către stăpânul noilor teritorii, altminteri existând pericolul pierderii bunurilor și chiar al vieții. În 1 Samuel 8: 5, israeliții i-au cerut lui Samuel să le învestească un împărat ”ca să fie și ei ca celelalte popoare din jur.” Dumnezeu îi explică lui Samuel adevărata semnificație a cererii poporului: ei Îl respingeau pe Însuși Dumnezeu. Au urmat o serie de împărați, unii mai buni, alții răi, care au dus poporul evreu în rătăcire spirituală. Odată cu robia babiloneană, apoi cea persană, lucrurile s-au agravat – împărat era un străin care stăpânea fără milă și vreo grijă deosebită peste poporul ales.

În mijlocul acelei situații dramatice, cei care se îndepărtaseră de Domnul declară cu convingere și curaj: Dumnezeu este Împăratul!

Este lansată o provocare, de fapt, ea sună a invitație-poruncă: cântarea unei ”cântări noi”, care se referă la faptul că astfel se marchează o epocă nouă, o eră în care Împăratul va fi recunoscut și I se va arăta supunere. Un aspect special al acestui psalm este chemarea universală la a-L lăuda pe Dumnezeu (v. 1, 3, 7). Tocmai de aceea acest psalm a fost numit ”un imn misionar”, Charles Spurgeon adăugând și epitetul ”măreț”. Versetele 2, 3, 7 conțin îndemnuri misionare explicite: ”vestiți…povestiți…spuneți printre neamuri…” Cei vizați sunt din toate popoarele pământului; în vremurile de atunci, fără unelte de comunicare mass-media, ”a spune” conținea implicit deplasarea (misiunea) la cei ce trebuiau să audă mesajul ”Domnul este Împăratul!”

Popoarelor trebuie să li se spună pentru a se alătura aleșilor lui Dumnezeu în a se închina înaintea Lui (v. 9), în a se minuna de ființa lui Dumnezeu (v. 4, 6), în a recunoaște unicitatea Lui (doar El este Dumnezeu adevărat – v. 5); mai mult, întreaga creație i se închină Lui (v. 11, 12) pentru că El este Creatorul (v. 5b) și Judecătorul a tot ce există (v. 10c, 13). Așadar, ”vestirea”, ”spunerea” înaintea popoarelor, adică misiunea are ca scop închinarea înaintea Lui și alăturarea corului din întregul univers care Îl glorifică pe Dumnezeu, Creatorul și Judecătorul.

2 Corinteni 8: 16-19 face parte din pasajul care continuă până la versetul 24, pasaj în care ne este prezentată preocuparea lui Pavel și a celor ce îl însoțeau în lucrare ca ”strângerea de ajutoare pentru sfinți” (9: 1) să fie făcută transparent, în credincioșie față de Dumnezeu și față de oameni (v. 21). Acesta este modelul vrednic de urmat și astăzi. Pavel este mulțumitor înaintea lui Dumnezeu și a corintenilor pentru Tit, care era ”plin de râvnă” în a strânge cât mai multe ajutoare de la corinteni, aceasta fiind prezentată de Pavel ca o râvnă a lui Tit pentru corinteni ca cei care dau! Lucrul acesta este înțeles mai bine în lumina afirmației lui Pavel din v. 19: lucrarea de binefacere pe care această echipă (Pavel si cei ce sunt cu el plus cei trimiși: Tit și ”celălalt frate” – despre care unii spun că ar fi Luca, însă nu putem afirma cu siguranță, fiind oricum cineva validat în slujirea din biserici – v. 18) o face, este ”spre slava lui Dumnezeu și ca o dovadă a bunăvoinței noastre” (v. 19).

Aplicaţii/ Considerente Misiologice:

Din aceste pasaje frumoase putem extrage câteva învățături foarte importante în ce privește misiunea:
Scopul principal al misiunii este prezentarea lui Dumnezeu ca singurul Împărat, adică glorificarea Lui. Aceasta este vestea bună, extraordinară pe care trebuie să o ducem până la marginile pământului: există un Împărat în fața căruia dacă te închini, te va ține în mâna Sa puternică ce a făcut cerurile și pământul și ce Și-a protejat poporul Său indiferent de încercările prin care a trecut. El este Împăratul care îți dă și îți protejează viața – îți dă viață veșnică. Odată ce primește darul Lui și îți pleci genunchii înaintea Lui, te alături corului imens al celor ce Îl laudă și Îl vor lăuda pentru totdeauna.

Misiunea pe care Biserica o are de făcut trebuie orientată spre Împărăție. Lucrul acesta este extrem de important, pentru că în această privință bisericile au făcut deseori greșeli care au adus deservicii înaintării Evangheliei. Scopul misiunii noastre nu este de a ne promova pe noi înșine, nici bisericile (nici măcar pe cele baptiste!), nici organizațiile! Uneori, acestea se văd prea mult și Domnul prea puțin! Dimpotrivă, ar trebui să ne facem mici pentru ca oamenii să Îl vadă și să Îl accepte pe Împăratul. Prin misiune cautăm nu glorificarea noastră, ci a lui Dumnezeu, Împăratul. Biserica este un agent, un instrument al Împărăției lui Dumnezeu.

Creștinii ar trebui să coopereze mai mult în misiune. Au fost multe situațiile în care oamenii din țări îndepărtate de teritoriile creștine (de ex. America de Sud, India, China și în alte multe locuri din Asia) au fost bulversați de diferențele pe care misionarii creștini le arătau între ei, deși pretindeau că vestesc același Dumnezeu. Pentru că toți creștinii autentici avem scopul de a Îl glorifica pe Dumnezeu și de a lucra cu adevărat la înaintarea Împărăției Domnului, este potrivit să conlucrăm ”în lucrurile în care suntem de aceeași părere.” (Filipeni 3: 15, 16). Astfel, bisericile pot face parteneriate să susțină misionari, bisericile pot să fie implicate în proiectele misionare lansate de Uniunea Baptistă din România; colaborarea ar putea fi și cu celelalte culte din cadrul Alianței Evanghelice din România pe proiecte misionare specifice. Deși lucrul acesta pare dificil, mai multe sunt lucrurile care îl recomandă, decât cele care l-ar opri.

Implicarea socială este un partener important al proclamării Evangheliei în lucrarea de misiune. Slujirea practică a celor pe care îi evanghelizăm arată că ne pasă de ei ca indivizi cu nevoi mari și multiple, că nu suntem interesați doar să ne atingem scopul nostru – de a spune Evanghelia și apoi să fugim, ci să clădim relații în cadrul cărora să vestim pe Domnul. Dumnezeu nu este glorificat numai cu gurile noastre, ci și cu faptele bune față de cei credincioși și față de orice altă persoană care este în nevoie. Între evanghelici a început o mișcare care a produs așa-numitul ”Legământ de la Lausanne” care invită pe toți credincioșii să mărturisească pe Domnul prin Cuvânt (evanghelizare) și faptă (implicare socială).

Întrebări pentru discuţii:

Cum îl putem prezenta pe Dumnezeu ca singurul Împărat în mijlocul generației contemporane?
Cum Îl glorifici pe Dumnezeu prin misiunea pe care o faci într-un sat sau o zonă în care biserica este implicată?
Cum ne facem ”mai mici” să-L lăsăm pe Domnul să fie Mare în misiunea în care suntem implicați?
Este Domnul mulțumit de colaborarea dintre credincioșii adevărați pe câmpul de misiune?
Ce ”strângeri de ajutoare” faceți / ați putea face ca biserică spre gloria Domnului?

Păstor Dr. Sorin Bădrăgan, Decan, Institutul Teologic Baptist din București
Membru al echipei de redactare a Calendarului de Studiu 2014

Share:Share on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterShare on LinkedIn

Postat in: Studiu Biblic De catre: martie 26, 2014