Tema generală a lunii Mai:PREZENTAREA ADEVĂRULUI.
Data: 11 Mai
Tema: Dorința credincioșilor pentru mântuirea oamenilor
Text: 2 Corinteni 4:6Ioan 3:16
Verset de aur: Ioan 3:16: „Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe Singurul Său Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viață veșnică”.
Ideea centrală: Pasiunea pentru Domnul și compasiunea pentru cei pierduți, ne motivează în demersul de a le prezenta oamenilor Evanghelia.

Explicaţii contextuale și exegetice:

  • În capitolul 4, din 2 Corinteni, apostolul Pavel își exprimă determinarea de a persevera în „slujba” care îi fusese încredințată. (V1:„noi nu cădem de oboseală”, în alte traducer i:„noi nu ne pierdem cu inima”). Slujba la care apostolul face referire este mandatul de a propovădui Evanghelia, mai precis Adevărul întrupat în Persoana lui Hristos (v.5), respectiv adevărul înscris pe paginile Scripturii (v.2).
  • În pofida propriilor slăbiciuni și a nenumăratelor primejdii, Pavel este determinat să nu dezerteze din slujire (V.1) și să nu distorsioneze adevărul Evangheliei (v.2). O asemenea determinare are la temelie cel puțin două motivații:
  • Conștientizarea faptului că slujba de a propovădui Evanghelia îi fusese încredințată printr-un mandat divin (v.1:„… slujba aceasta… am căpătat-o”). Cu alte cuvinte, o asemenea slujire trebuie privită ca un dar de proveniență divină și implicit ca o responsabilitate, un dar care nu ne este conferit datorită meritelor noastre, ci datorită milei Sale (v11 Timotei 1:12-17).
  • Cunoașterea efectului pe care acceptarea Evangheliei îl generează în viața celor ce o primesc: mântuirea, prezentată de Pavel în formatul unei iluminări spirituale (v.6). Ce se întâmplă atunci când Evanghelia Domnului Isus este propovăduită? Lumina începe să lumineze. În conținutul acestui verset, apostolul Pavel compară convertirea cu creația. Într-un mod asemănător condiției în care planeta Pământ se găsea înainte ca Dumnezeu să fi rostit porunca primordială: „Să fie lumină! Și a fost lumină”(Geneza 1:3), păcătosul pierdut este „pustiu și gol”, într-o stare spirituală carcterizată deîntunecime (vezi Geneza 1:2, respectiv 2 Corinteni 4:4). Dar atunci, când este expus lucrării de propovăduire a Cuvântului și răspunde printr-o convertire autentică (pocăință și credință), el devine o făptură, o creație nouă(2 Corinteni 5:17). Trebuie adăugat aici faptul că Pavel nu construiește o simplă argumentare teologică, întrucât el însuși cunoștea ce înseamnă să fi fost orb, spiritual și apoi să vezi. Convertirea sa survenită pe drumul Damascului este vizualizată ca o iluminare (vezi Faptele Apostolilor 26:13, respective 2 Corinteni 4:6). Ca urmare, experiența converirii sale poate funcționa ca o paradigmă a experienței convertirii fiecăruia dintre noi.
  • Evanghelia după Ioan 3:16 conține una dintre cele mai cunoscute afirmații din Sfânta Scriptură, o afirmație care ne dezvăluie dorința lui Dumnezeu cu privire la mântuirea oameniloro dorință, motivată de cea mai mare dragoste („Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea…”),concretizată în cel mai mare dar oferit vreodată („… încât a dat pe Singurul Lui Fiu”), finalizată prin cele mai mare bine cu putință(„pentru ca oricine crede în El, să nu piară, ci să aibă viață veșnică”). Dar chiar dacă mântuirea este oferită în dar (pentru noi e gratuită, întrucât El a plătit costul), ea este condiționată de acceptarea darului, prin credință. Cine nu crede în El este condamnat să piară, ceea ce înlătură afirmația conform căreia, indiferent de credință toți oamenii sunt mântuiți, în cele din urmă (universalism). Dimpotrivă, „fără credință este cu neputință să-I fim plăcuți lui Dumnezeu”(Evrei 11:6).

Aplicații / considerente misiologice:

  • Dorința lui Dumnezeu cu privire la mântuirea omului trebuie să devină și dorința celor care ne identificăm cu Domnul Isus Hristos.Motivațiile care L-au însuflețit pe El: pasiunea față de Tatăl și față de împlinirea Voii Sale („Mâncarea Mea este să fac voia Celui ce M-a trimis”-Ioan 4:34), respectiv compasiunea față de cei pierduți („Când a văzut gloatele I s-a făcut milă de ele”- Matei 9:36), trebuie să devină motivațiile care să ne confere și nouă combustia, energia necesară pentru a persevera în slujba care ne-a fost încredințată.
  • Noi suntem chemați să continuăm astăzi lucrarea pe care Domnul Isus a început-o atunci. Doctorul Luca, unul dintre cei mai apropiați colaboratori ai apostolului Pavel, scria în debutul cărții Faptele Apostolilor: „Teofile, în cea dintâi carte a mea, am vorbit despre tot ce a început Isus să facă și să învețe pe oameni.”(Fapte 1:1). Domnul Isus a început să facă și să învețe, cartea Faptele Apostolilor, precum și derularea ulterioară a istoriei Bisericii conțin continuitatea acestei lucrări, iar noi, creștinii de astăzi suntem plasați în succesiunea ei.
  • Dorința de a-și vedea contemporanii mântuiți a fost copleșitoare în viața oamenilor lui Dumnezeu. Apostolul Pavel, la fel ca Moise odinioară, ar fi dorit, dacă ar fi putut, să îi substituie pe aceștia în pedepsă, ca o dovadă a iubirii pe care o nutrea față de ei (Vezi pasajele din Exod 32:31-33, respectivRomani 9:1-3). Evident că nici un om, cu excepția Dumnezeului Om, Domnul Isus Hristos, nu a fost abilitat să ne substituie pe noi, păcătoșii în pedepasa cuvenită păcatelor noastre. Însă fiecărui credincios ne revine misiunea de a le prezenta cu pasiune contemporanilor nostri nu numai oferta mântuitoare a Evangheliei, ci și efectele teribile ale respingerii acesteia.
  • Trebuie să conștientizăm că mântuirea omului este în totalitate lucrarea lui Dumnezeu. Hristos este Lumina, El este Cel care prin Cuvântul și Duhul Lui luminează conștiința omului. Dar responsabilitatea noastră este să reflectăm Lumina lui Hristos prin viața pe care o trăim și prin Evanghelia pe care trebuie să o propovăduim.
  • Modul în care privim slujba care ne-a fost încredințată este determinant în ceea ce privește modul în care o vom înfăptui. Unii privesc mandatul de a propovădui Evanghelia ca pe o povară, alții chiar ca peo pedeapsă. Apostolul Pavel a privit slujba aceasta ca pe un privilegiu, ca fiind o lucrare de origine dumnezeiască, ceea ce l-a cimentat în hotărârea de a nu dezerta (2 Corinteni 4:1) și de a nu distorsiona Adevărul (v.2). Alminteri, dorința de a-I conduce pe oameni la Hristos, nu poate justifica în niciun fel tentația unora de a ascunde părți din Evanghelie sau de a adăuga elemente noi, cu scopul de a o face mai atractivă pentru interlocutorii nostri.
  • Cuvântul prin care Dumnezeu a adus lumina în universal material este Același Cuvânt prin care Dumnezeu aduce lumina în dimensiunea spirituală a vieții noastre (2 Corinteni 4:6). Așadar, să acompaniem dorința ca semenii nostri să vină la mântuire cu determinarea de a cunoaște noi înșine în profunzime, de a cultiva în ograda propriei noastre vieți și de a comunica și altora Cuvântul, „căci nici un Cuvânt de la Dumnezeu nu este lipsit de putere”(Luca 1:37).

Dr. Adrian Daniel Neiconi

Pastor al Bisericii Creștine Baptiste Betania din Timișoara

Lector univ. la Institutul Teologic Baptist din București.

BIBLIOGRAFIE: 1. HUGHES, Kent R., 2 Corinthians, Power in Weakness, Crossway Books, Wheaton, Illinois; 2. MAIER Gerhard, Evanghelia după Ioan, Editura Lumina lumii, Korontal, 1999; 3. ROBERTSON Archibald Thomas, Word Pictures in The New Testament, The Epistles of Paul, Volume IV, Baker Book House, Grand Rapids, Mighigan; 4. WIERSBE W. Warren, The Bible Expositon Commentary, An Exposition of the New Testament, Volume One, Victor Books, Wheaton, Illinois.

Share:Share on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterShare on LinkedIn

Postat in: Studiu Biblic De catre: mai 5, 2014