Misiunea părinților față de copii
Text: Efes 6:4, 2 Tim 3:14-15, Prov 22:6 Verset de aur: Deutr. 6:5-7
Ideea centrală:
Esenţa misiunii părinţilor este ucenicizarea generaţiei următoare
Explicaţii contextuale și exegetice:
Porunca de a face ucenici este pentru toţi urmaşii Domnului Isus. Această poruncă este legată, mai strâns decât pare la prima vedere, şi de creşterea copiilor. Termenul „disciplinare” vine de la „discipol”, unul care învaţă, care este ucenic, care este în procesul instruirii. Disciplinarea este ucenicizare, este munca sistematică de a forma un ucenic. Ea nu este (aşa cum este folosită cel mai mult) acţiunea de a pedepsi un copil pentru anumite greşeli (care îi deranjează, sau enervează pe părinţi). Disciplinarea este acţiunea constantă de instruire a copilului (Prov.22:6). Apostolul Pavel vorbeşte despre responsabilitatea părinţilor plini de Duhul Sfânt. Conform Efeseni 6:4, părinţii: Nu îşi exasperează copiii, ci îi cresc: în mustrarea, şi în învăţătura Domnului! Copii sunt „întărâtaţi la mânie” sau exasperaţi, împinşi până la un punct nesănătos de frustrare în mai multe cazuri: când sunt neglijaţi; când nu li se explică ce au greşit şi sunt pedepsiţi; când ştiu regulile, dar ele nu sunt aplicate cu consecvenţă (copilul nu este disciplinat când a greşit ci când şi dacă este nervos unul dintre părinţi); când sunt folosite unităţi de măsură diferite; când nu se onorează promisiunile făcute; când în casă este ipocrizie şi legalism,… Copii au nevoie de instruire, de învăţare. Ei se nasc fără informaţii, fără abilităţi, fără un sistem de operare. Ei au doar firea înclinată spre păcat, care se va exprima imediat ce are ocazia. Astfel copilul trebuie învăţat ce trebuie să ştie şi să facă, cum trebuie să gândească şi să acţioneze, dar trebuie şi mustrat şi corectat când alege să facă altceva decât ce trebuie. În 2 Timotei 3:14-17 găsim un tânăr care a avut parte de o cunoaştere a Sfintelor Scripturi, dobândită în pruncie. El a dobândit astfel şi înţelepciunea mântuirii (v.15) şi înţelepciunea slujirii în neprihănire (v.16,17). În familie trebuie să se realizeze aceasta.
Aplicaţii/ Considerente Misiologice:
Se afirmă mereu că Dumnezeu a creat două instituţii: Familia şi Biserica. Acestea nu se exclud reciproc, nu sunt în competiţie, nici nu se confundă: ele trebuie să se completeze. Familia nu va putea fi niciodată înlocuită cu succes de biserică. Ea rămâne prima instituţie de ucenicizare, în care copii sunt ucenicii părinţilor în contextul cel mai bun posibil: sunt ai lor, deci îi iubesc necondiţionat; sunt în familie de mici, deci nu au alte influenţe competitive; sunt în familie anii cei mai rodnici din punct de vedere al formării lor; sunt ai părinţilor 24h/zi, deci timp suficient; copiii imită ceea ce văd, deci părinţii sunt primele modele ale copiilor. CUM? În Deutronom 6 Dumnezeu ne dă câteva idei cu privire la modul în care să dăm credinţa generaţiei următoare. Fiind Dumnezeu o face sub formă de porunci: Fiţi exemplu! În limba română avem un joc de cuvinte realizat doar din schimbarea accentului unui cuvânt: „copìii sunt còpii!”. Ei ne copiază, pe noi părinţii aproape în toate domeniile. Exemplu de spiritualitate Dumnezeu vrea să avem poruncile lui în inima noastră, din dragoste (v.5,6). Nu doar în minte, ca o simplă teorie, ci în inimă, ca un mod de a fi. Nu doar din datorie, sau teamă, ci din dragoste! Exemplu de relaţii Relaţia dintre mama şi tata nu poate fi înlocuită cu nimic. Ea este de o importanţă copleşitoare. Ea trebuie să fie şi să rămână o prioritate şi după ce vin copiii în familie. Toate celelalte relaţii sunt subordonate ei. De fapt, calitatea de părinte depinde de calitatea de soţ. Dacă eşti un soţ de nota 8, nu poţi fi un părinte de nota 10. Copiii trebuie să vadă că părinţii se tratează cu respect unul pe altul, că îşi acordă timp, că fac o prioritate din relaţia lor. De asemenea e important să vadă la părinţi cum se cere şi se oferă iertare, mai ales atunci când şi-au greşit unul altuia de faţă cu copiii. Întipăriţi poruncile în mintea copiilor! Întipărirea pretinde o activitate susţinută, repetată, aşa încât informaţiile să rămână fixate. Nu este doar o amintire fugară a unui adevăr, ci mult mai mult. Întipărirea se face: În mod natural Credinţa se învaţă, aşa cum se învaţă limba maternă: prin folosire continuă, în mod natural, cu dragoste şi multă răbdare. Textul vorbeşte despre toate momentele zilei ca fiind folosite pentru „a vorbi” despre poruncile Domnului. Această idee nu exclude existenţa unui timp special de închinare al familiei, în care se cântă, se roagă şi se studiează Biblia cu toţi membrii familiei. Dacă este o atmosferă spirituală, aceste momente sunt extrem de benefice şi pentru familie şi pentru fiecare membru al ei în parte. Dar, dacă nu există exemplul părinţilor şi atmosfera spirituală, naturală, atunci „altarul familiei” este unul sec, mecanic, impus cu duritate şi cu o ceaţă densă de iprocrizie. Despre ambele situaţii există mărturii suficiente. În mod eficient De obicei partea de corectare a creşterii copiilor o facem atunci când apare un conflict. Momentul acela este cel mai puţin prielnic pentru a da o lecţie copilului. Alege alte momente din zi şi corectează ce este de corectat. Dar nu uita să instruieşti mai întîi.
Întrebări pentru discuţii:
Ce rol are exemplul părinţilor în educarea copiilor? Ce fel de exemplu au copii noştri în noi? Ce avem în inimă? Pentru ce cheltuim timp şi bani? Ce înseamnă „să nu întărâţi la mânie” pe copil? Cât de naturală este spiritualitatea în familie? Există momente planificate pentru închinare familială? Cu ce frecvenţă? Ai dori să fie altfel? Ce te împiedică?
Citeste mai mult: EXPLICATII BIBLICE: 12 Octombrie | Revista Creştinul Azi
Share:Share on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterShare on LinkedIn

Postat in: Studiu Biblic De catre: octombrie 8, 2014