Preşedintele Klaus Iohannis a transmis, vineri, un mesaj cu ocazia Congresului Cultului Creştin Baptist, precizând că apreciază contribuţia acestui cult, ca şi a tututor cultelor şi bisericilor din România, la dezvoltarea societăţii în ansamblul ei.

„Cu prilejul celui de-al 36-lea Congres al Cultului Creştin Baptist, vă transmit salutul meu cordial şi vă felicit pentru organizarea acestui eveniment important pentru comunitatea dumneavoastră şi pentru întreaga Biserică Creştină Baptistă. Cred într-o societate pluralistă, care pune în valoare diversitatea identităţilor sale culturale, etnice şi religioase. România împărtăşeşte principiile care fac posibil dialogul într-o Europă unită: libertatea conştiinţei religioase, toleranţa, multiculturalismul. Evenimentele din ultima perioadă, violenţele de natură etnică sau religioasă care tulbură societatea globală în care trăim, ne arată cât de importante sunt şi vor continua să fie toate aceste valori”, se arată în mesajul preşedintelui Klaus Iohannis.

„Cultul Creştin Baptist are o prezenţă activă în ţara noastră şi apreciez contribuţia dumneavoastră, ca şi a tuturor Cultelor şi Bisericilor recunoscute în România, la dezvoltarea societăţii în ansamblul ei. Vă doresc mult succes în desfăşurarea Congresului şi sper ca ecourile lucrărilor pe care le găzduiţi la Oradea să aibă reverberaţii rodnice pentru întreaga dumneavoastră comunitate”, a mai transmis şeful statului.

http://www.mediafax.ro/politic/klaus-iohannis-apreciez-contributia-cultului-crestin-baptist-la-dezvoltarea-societatii-romanesti-14358922

 

Share:Share on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterShare on LinkedIn

Postat in: Uncategorized De catre: mai 29, 2015