Titlul lecţiei: Binecuvântarea ascultării de Dumnezeu: Avraam, patriarhul celor credincioşi

Text: Geneza12:1-20; Evrei 11:8 | Verset de aur: Evrei 11:8

Ideea centrală: Dumnezeu l-a ales pe Avram pentru a lucra mai întâi în viaţa lui şi apoi prin viaţa lui, făcându-l astfel o binecuvântare pentru toate familiile pământului.  

Scopul lecţiei: Planul lui Dumnezeu a fost dezvoltat după tiparul: om–familie–naţiune. Dumnezeu l-a ales pe Avram pentru a-l folosi ca o unealtă prin care să-şi reverse binecuvântarea Sa şi ca exemplu a ceea ce înseamnă viaţa de credinţă. Odată cu căderea în păcat omul a trebuit să înveţe să se încreadă în Dumnezeu. Geneza 12 ne prezintă modul în care Dumnezeu îl cheamă pe Avram pentru a-l învăţa să umble prin credinţă devenind astfel o binecuvântare şi tatăl tuturor celor credincioşi. 

Explicaţii contextuale și exegetice

Din Ur în Haran: Căutarea omului

Pentru a înţelege contextul în care are loc chemarea pe care Dumnezeu i-o face lui Avram, este important să remarcăm evenimentele descrise în Geneza 11: Turnul Babel şi plecarea lui Terah din Haldeea. Primul eveniment reflectă dorinţa omului de a construi o cetate care să-i confere semnificaţie pe acest pământ. Al doilea eveniment important prezintă plecarea lui Terah din Ur, vechiul ţinut care purta numele de Haldeea/Caldeea sau Babilonia (e.g. Daniel 1.2). Ulterior în Scriptură, Babilon devine parte semnificativă într-o meta-naraţiune cu o încărcătură teologică ce reflectă apogeul civilizaţiei şi decăderii umane în contrast cu cetatea lui Dumnezeu.

Plecarea lui Terah din Haldeea se încheie nu în Canaan, ci în Haran. Dacă la Turnul Babel omul a falimentat în a-şi construi o cetate care să atingă cerul, plecarea lui Terah spre Canaan reflectă căutarea neobosită a omului după un loc mai bun, după o viaţă mai bună. Capitolul 11 scoate în evidenţă un adevăr teologic esenţial: omul este într-o continuă căutare după o „patrie mai bună” (Evrei 11.13), deoarece nu găseşte împlinire în realitatea de pe acest pământ.

Din Haran în Canaan: Chemarea lui Dumnezeu la o viaţă de credinţă

Viaţa de credinţă întotdeauna începe cu chemarea lui Dumnezeu. Această chemare este imposibil de explicat din punct de vedere raţional. Cu siguranţă că în momentul în care Avram a început să se pregătească pentru călătorie, a avut parte de întrebări din partea rudeniilor lui: „Unde pleci?”, „De ce pleci?”, etc. Avram nu poate explica decizia lui decât în termenii revelaţiei lui Dumnezeu. Umblarea lui Avram este înrădăcinată în supranatural. Dumnezeul slavei i s-a descoperit lui Avram şi l-a chemat la o viaţă nouă trăită prin credinţă (Fapte 7.2). Cartea Evrei îl descrie pe Avram ca unul care l-a urmat pe Dumnezeu, fără să ştie unde se duce (Evrei 11.8).

În viaţa de credinţă deseori avem direcţia dar nu şi detaliile.

Pentru că Avram alege să se asocieze cu Dumnezeu, Dumnezeu alege la rândul Lui să se asocieze cu Avram şi cu urmaşii lui, legându-şi propriul Nume de persoana lui Avram. Când Moise Îl întreabă pe Dumnezeu care îi este Numele, Dumnezeu îi răspunde: „Aşa să vorbeşti copiilor lui Israel: Domnul, Dumnezeul părinţilor voştri, Dumnezeul lui Avraam, Dumnezeul lui Isaac şi Dumnezeul lui Iacov, m-a trimis la voi. Acesta este Numele Meu pentru veşnicie, acesta este Numele Meu din neam în neam.” (Exod 3.15). Dumnezeu alege să fie identificat pentru veşnicie ca Dumnezeu lui Avraam, Isaac şi Iacov (Evrei 11.16).

Viaţa de credinţă: familia

Promisiunea pe care Dumnezeu i-o face lui Avram este faptul că va fi binecuvântat şi va deveni o binecuvântare pentru toate familiile pământului.

Asemenea lui Noe care îşi salvează familia, Avram rămâne pe paginile Sfintei Scripturi ca unul care este dispus să îşi părăsească familia, lucru care nu duce la pierderea familiei, ci la binecuvântarea acesteia. Când Avram îşi începe călătoria credinţei, el are alături de el familia sa lărgită (Geneza 12.5).

Cel care răspunde cu adevărat chemării lui Dumnezeu se remarcă prin faptul că în această aventură a vieţii de credinţă îi invită şi pe alţii alături de el.

Sarai e prezentă alături de Avram ca una care este parte integrantă a planului divin pentru familia lui Avram. Sarai (sau Sara) devine alături de Avram o eroină a credinţei, având experienţe supranaturale cu Dumnezeu deoarece şi ea a acceptat prin credinţă planul lui Dumnezeu cu privire la ea şi la familia ei.

Încă de la începutul cărţii Geneza, putem observa faptul că Biblia pune un accent foarte mare pe familie. Credinţa lui Avram se răsfrânge în mod direct asupra familiei sale, deoarece viaţa de credinţă autentică nu poate fi trăită în izolare.

Viaţa de credinţă: progresul şi perseverenţa

Sosirea în Canaan este urmată de o nouă experienţă cu Dumnezeu (12.7). Dacă la început Domnul i-a vorbit lui Avram (v.1), după sosirea în Canaan, Dumnezeu i s-a arătat lui Avram (v.7). Avram ascultă chemarea (v.4), apoi zideşte altare (v.7, 8) şi cheamă Numele Domnului (v.8). Un studiu al vieţii lui Avram scoate imediat în evidenţă progresul relaţiei lui Avram cu Dumnezeu.

Mai mult, Avram devine patriarhul celor credincioşi nu doar în baza unei alegeri, ci în baza unui şir de alegeri. Exemplul lui Avram este exemplul unui om care a fost dispus să asculte chemarea lui Dumnezeu dar şi să persevereze în această ascultare. La momentul în care Avram căuta o soţie pentru fiul său, a spus robului său să nu cumva să-l ducă pe fiul lui înapoi în ţara lui natală (Geneza 24.6). Pentru Avram, viaţa de credinţă nu era măcinată de nostalgia trecutului sau de îndoieli cu privire la prezent. Avram îşi trăieşte viaţa nu cu regrete ci cu perspectiva pe care i-o oferă chemarea divină.

Viaţa de credinţă: veşnicie vs. vremelnicie

Un alt element pe care trebuie să-l luăm în considerare în capitolul 12 este cel al edificiilor. Răspunzând chemării lui Dumnezeu, Avram este transformat dintr-un locuitor al cetăţii în nomad, dintr-un idolatru (Iosua 24.2) într-un închinător, din Avram în Avraam. Viaţa unui om poate fi înţeleasă în funcţie de ce lasă în urma lui. Înţelegându-şi statutul de străin şi călător pe pământ, Avram tinde să se lege tot mai puţin de lucrurile acestei lumi, în acelaşi timp, tânjind tot mai mult după Cetatea care are temelii tari (Evrei 11.10).

Odată ajuns în Canaan, Avram a făcut două lucruri: a zidit un altar şi şi-a întins cortul – o locuinţă temporară (v.7). Lucrul acesta l-a făcut şi în următorul popas descris în următorul verset. Avram lasă în urma lui altare zidite şi nişte găuri în pământ unde au fost înfipţi ţăruşii cortului, găuri care urmau să fie acoperite de următoarea furtună de nisip.

Diferenţa dintre cele două edificii este semnificativă: cort vs. altar. Avram şi-a întins cortul şi a zidit altare. În urma sa, altarele rămân ca o mărturie a preocupării lui pentru închinare. La sfârşitul vieţii, deşi Dumnezeu i-a promis o ţară, pe „extrasul de carte funciară” al lui Avram era trecută o singură proprietate: peştera Macpela (locul unde şi-a îngropat soţia). Lucrul acesta arată măsura în care Avram a fost preocupat de lucrurile vremelnice şi implicit preocuparea primordială pentru lucrurile veşnice.

Din Canaan în Egipt: falimentul şi restaurarea

Dumnezeu foloseşte un moment de criză (foametea) pentru a încerca credinţa lui Avram. Terminologia din versetul 9 (Avram înainta mereu spre miazăzi – adică Sud) e o simplă descriere geografică şi e diferită de cea din versetul 10 (Avram s-a coborât în Egipt). Avram s-a coborât în Egipt, într-un loc unde şi-a coborât standardul moral. Falimentul în viaţa de credinţă apare întotdeauna pe fondul în care dezvoltăm o etică situaţionistă în care adevărul nu mai are valenţe absolute.

În Egipt, Avram ajunge să fie interesat „să-i meargă bine” (Geneza 12.13), dar pierde din vedere un adevăr esenţial: Faptul că îmi merge bine nu este şi o garanţie a faptului că merg bine!

În acest moment al vieţii lui, pentru Avram protecţia sa a fost mai importantă decât integritatea sa. De dragul siguranţei sale fizice, Avram îi cere soţiei sale să trăiască cu o jumătate de adevăr. (Geneza 12.13 şi 20.12).

Dacă în Canaan, Avram a trebuit să înveţe ce înseamnă să se încreadă în Dumnezeu, în Egipt, Avram a trebuit să înveţe ce înseamnă să nu se încreadă în Dumnezeu.

Lecţia pe care Avram urma să o înveţe din acest faliment e faptul că nu poate excela în viaţa de credinţă câtă vreme îşi pierde integritatea morală, iar domeniul cel mai practic în care integritatea morală este dovedită este familia.

Avram a fost un om care a falimentat în mai multe ocazii. Totuşi, dacă studiem viaţa lui Avram, dar şi galeria oamenilor credinţei, vom observa faptul că elementul distinctiv al acestor personaje biblice nu constă în perfecţiunea ci în pocăinţa lor.

Dumnezeu nu cheamă pe cei desăvârşiţi, ci desăvârşeşte pe cei chemaţi.

Ceea ce aduce rezolvare în această situaţie complicată din Egipt este intervenţia lui Dumnezeu. Avram falimentează de mai multe ori, dar Dumnezeu intervine în viaţa lui pentru a-l transforma dintr-un om nedesăvârşit într-un om neprihănit. Diferenţa dintre cel credincios şi cel necredincios nu este dată de păcat ci de pocăinţă.

Aplicaţii şi întrebări de discuţii

1. Dacă am ajuns să-L cunosc pe Dumnezeu, sunt dispus să încep o viaţă de credinţă lăsând totul în urmă, indiferent de cost? Sunt dispus să încep să umblu prin credinţă, chiar dacă o astfel de decizie nu o pot explica raţional?

2. Lui Dumnezeu nu-i este ruşine să se numească Dumnezeul lui Avraam, Isaac şi Iacov, asociindu-se cu aceşti oameni ai credinţei. Se poate spune că lui Dumnezeu nu-i este ruşine să se numească şi Dumnezeul meu? Au fost momente în viaţa mea în care mi-a fost ruşine să-L declar pe Dumnezeu ca fiind Dumnezeul meu?

3. În ce mod perseverenţa lui Avram este un exemplu pentru mine? De multe ori ne regăsim în viaţa de credinţă frământaţi de tot felul de gânduri: Oare a meritat să cred? Oare n-ar fi mai bine să mă întorc? Au fost momente în viaţa mea în care m-am frământat cu gândul renunţării?

4. Avram şi-a întins cortul şi a zidit altare. Trăim într-o vreme în care cei mai mulţi oameni sunt preocupaţi să-şi consolideze casele în timp ce neglijează închinarea. Dacă îmi analizez cât mai obiectiv activitatea din ultima săptămână, cât preţ am pus pe lucrurile materiale şi cât preţ am pus pe lucrurile spirituale?

5. În ce mod am experimentat restaurarea lui Dumnezeu atunci când am falimentat în viaţa de credinţă?

Pastor Ovidiu Hanc

ovidiu.hanc@gmail.com

Biserica Creștină Baptistă Biruinţa, Arad

Share:Share on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterShare on LinkedIn

Postat in: De catre: iulie 1, 2017