Titlul lecţiei: Constituția națiunii alese de Dumnezeu

Text: Exod 20:1-17 | Verset de aur: Exod 24:3

Ideea centrală: Legea a fost dată poporului răscumpărat pentru a-l ajuta să fie un popor sfânt, cu scopul de a fi un model pentru celelalte neamuri.

Scopul lecției: Să înțelegem cum ar trebui aplicate principiile aflate în legile fundamentale ale Vechiului Testament, în viața practică astăzi-în viața personală, în biserică, în societate.

După ce trăise în Egipt într-un mediu idolatru, odată cu eliberarea din robie Israel urma să devină un popor total devotat lui Dumnezeu. Dumnezeu a transformat Israelul de la statutul de sclavie la cel de națiune liberă. În acest context era imperios necesar să aibă un cod detaliat după care să-și guverneze viețile. Dumnezeu le oferă acest lucru prin legământul mozaic. La Sinai, pe baza izbăvirii din robie, Dumnezeu a încheiat cu Israel un legământ, prin care acesta era chemat să devină un popor sfânt. Astfel, Legea a fost dată unui popor răscumpărat pentru a-l ajuta să fie un popor sfânt – cu scopul de a fi un model pentru celelalte neamuri. Legea lui Israel a fost destinată spre a fi un model, o paradigmă, pentru neamuri. Cu alte cuvinte, ceea ce face Dumnezeu într-un popor și o țară ca și Israel este un model pentru restul lumii. Tot ceea ce a făcut Dumnezeu pentru și în Israel este relevant pentru neamuri. Israel trebuia să fie „lumina neamurilor”.

Din punct de vedere literar, structura Legământului mozaic este destul de apropiată de formulările tratatelor internaționale din Orientul Apropiat antic. În stipulațiile acestor tratate, se poate găsi un anumit tip de comportament care este solicitat și un altul interzis. Cele zece porunci sunt parte a Legământului lui Dumnezeu făcut cu poporul Israel, la Sinai. Ele constituie introducerea la Legământ.

Observații din textul pentru studiu

1.Decalogul ca Legământ

Toate poruncile trebuie să exprime în termeni concreți caracterul relației lui Dumnezeu cu poporul Său. Această relație este stabilită în termenii Legământului de la Sinai. Decalogul însuși oferă un indiciu despre natura Legii prin categoriile în care poate fi împărțit. Deși cele 10 porunci pot fi împărțite în multe feluri, cea mai logică împărțire este între primele patru și ultimele șase. Primele patru porunci înfățișează responsabilitatea omului față de Dumnezeu și ultimele șase porunci responsabilitatea omului față de semeni.

2.Responsabilitatea față de Dumnezeu – primele patru porunci 

Fiecare dintre primele patru porunci ce reprezintă raportul omului cu Dumnezeu sunt prezentate prin introduceri corespunzătoare. Primele trei porunci scot în evidență unicitatea lui Dumnezeu. Expresia „să nu ai alți dumnezei în afară de mine”, nu se referă la alți dumnezei cu o poziție mai înaltă decât a lui Iahve. Expresia este o interdicție de a fi aduse alte zeități în prezența Domnului. Această poruncă contracară câteva concepte care erau parte a credinței omului antic. Cele mai multe religii antice aveau un panteon, o colecție de zeități ce guverna tărâmul supranaturalului și al existenței umane.  Această poruncă interzicea lui Israel să gândească în acești termeni. Iahve nu este capul unui panteon, nu există alte divinități în prezența Sa.

A doua poruncă privește modul în care omul trebuie să i se închine lui Iahve, pentru că idolii interziși aici sunt reprezentări ale Sale. Idolatria este un mare pericol și de aceea trebuie prevenită.

Porunca a treia urmărește mai degrabă, prevenirea exploatării numelui lui Iahve în scopuri magice sau în profeții false. Porunca aceasta intenționa să garanteze folosirea adecvată a numelui lui Iahve în legăminte, în tratate și în jurăminte.

Potrivit cercetătorilor, porunca a patra, respectarea zilei de odihnă, nu cunoaște o paralelă în nicio cultură din Orientul Apropiat Antic. Aceasta nu impune odihna la fel de mult pe cât stipulează oprirea lucrului, întreruperea activităților normale care descriu îndeletnicirea oricărui om. Porunca a patra este o tranziție: ziua de odihnă este sfântă pentru Dumnezeu, dar pentru folosul oamenilor întrucât oferă oportunitatea odihnei veșnice cu Dumnezeu. Ziua de odihnă reprezintă un timp pentru a celebra și a sărbătorii ceea ce s-a făcut în celelalte șase zile. Aceasta ne reamintește că Dumnezeu nu evaluează omul după abilitatea lui de a produce. Omul are valoare în afară de ceea ce produce.

A cincea poruncă, onorarea și respectarea părinților, constă în ascultarea instrucțiunilor date de ei în ce privește Legământul. Aceasta presupunea transmiterea moștenirii religioase de la o generație la alta. Această poruncă este însoțită de o promisiune legată de Legământ, trăirea îndelungată în țară.

3.Poruncile și comunitatea – poruncile VI-X

Poruncile de la VI la X se ocupă de problemele comunitare ale Legământului. Ele vizează transmiterea Legământului în comunitate și poziția indivizilor în comunitatea legământului. Interdicțiile vizau acele lucruri care puneau în pericol continuitatea legământului de la o generație la alta.

Porunca a șasea deschide seria celor mai scurte formulări din Decalog. Termenul folosit aici nu este restrâns, din punct de vedere tehnic, la crimă, dar presupune că o persoană funcționează atât ca subiect cât și ca obiect. Termenul este folosit numai în contextul omuciderii (accidentale sau intenționate, premeditate sau nepremeditate, juridice, politice sau de alt fel) în cadrul comunității Legământului.

Prin porunca a șaptea este protejată integritatea familiei. În Egipt, Mesopotamia și în Canaan adulterul era adesea descris ca „marele păcat” și era considerat extrem de păgubitor pentru societate, fiind caracteristic anarhiei. Protejarea integrității familiei ca unitate era importantă deoarece familia era temelia societății.

Furtul proprietății este prevenit prin porunca a zecea care este cu un pas înaintea săvârșirii actului. Porunca a opta are un spectru mai larg decât furtul de proprietăți. Chestiuni precum răpirea de persoane sau atingerea adusă onoarei, drepturilor și libertăților unei persoane sunt importante.

Terminologia din porunca a noua indică faptul că accentul principal este pus pe defăimarea și pe calomnia formală, și privește în primul rând cadrul legal. Apărarea dreptății depindea de credibilitatea martorilor. Atacul la persoană, de asemenea, constituia o mărturie falsă și era o încălcare a acestei porunci.

În Orientul Apropiat antic, conceptul de a pofti, întâlnit în porunca a zecea, apare în expresii de genul „și-a ridicat ochii”- dar era o infracțiune care putea fi constatată și pedepsită numai când dorința era transpusă în fapte. Dorința nelegitimă pentru ceva ce aparținea altcuiva este miezul problemei și o amenințare la adresa comunității; orice acțiune întreprinsă pentru a îndeplini o asemenea dorință era un păcat.

Aplicaţii

1. Legea mozaică se fundamentează pe caracterul lui Dumnezeu. O motivație puternică pentru legea și etica VT era „imitarea lui Dumnezeu.”

2. Legea mozaică era motivată de „misiunea” lui Dumnezeu pentru Israel. Misiunea lui Dumnezeu era să binecuvânteze toate neamurile prin Israel. (Gen. 12:1-3; 18:18-19). Conform Deut. 4:6-8, Israel trebuia să fie un model, vizibil pentru toate neamurile. Prin comparație, în Matei 5:14-16; Luca 22:25; 1 Petru 2:12, legea Vechiului Testament le aduce aminte creștinilor despre responsabilitatea lor misionară: trăirea distinctă a poporului lui Dumnezeu în mijlocul neamurilor.

3. Legea a fost dată spre beneficiul omului. În legea VT nevoile umane contează mai mult decât reglementările legale sau decât drepturile. (Deut. 23:15-16). Ziua de odihnă este în beneficiul individului, dar implicit și al celor ce depind de el.

Sugestii practice

1. Predică Legea Vechiului Testament ca parte a Cuvântului lui Dumnezeu. 2 Timotei 3:15-16 este aplicabil legii la fel cum este aplicabil întregului Vechi Testament

2. Legea a fost fundamentată pe harul mântuitor al lui Dumnezeu. Trebuie să ne asigurăm că-l cunoaștem pe Dumnezeu care a dat Legea.

3. Scopul legii nu este doar de „a condamna”, ci acela de a da instrucțiuni morale. (2 Tim. 3:16).

4. Decalogul reprezintă cea mai importantă expresie a voii lui Dumnezeu.

Întrebări pentru discuţii

1. Ce fel de situații sunt comparabile în societatea noastră cu acelea din legile VT?

2. Cum ar trebui aplicate principiile aflate în legile VT, în viața practică astăzi – în viața mea, în biserică, în societate?

3. Ce fel de situație încearcă această lege să prevină sau să promoveze?

4. Ce valori, norme sau principii sunt întrupate în această lege?

5. Ce înseamnă că Isus Hristos este sfârșitul Legii?

Păstor Daniel Maris,

Biserica Creștină Baptistă „Golgota”, București

Share:Share on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterShare on LinkedIn

Postat in: De catre: august 4, 2017