Evenimente

Jan
3
Sun
2021
SĂPTĂMÂNA DE RUGĂCIUNE 2021
Jan 3 – Jan 10 all-day
SĂPTĂMÂNA DE RUGĂCIUNE 2021

PERSEVERENTA pe calea Domnului

SAPTAMANA DE RUGACIUNE 2021

DUMINICĂ 03.01 – Perseverență în viața personală (1 Tesaloniceni 5:16–18)

Mulțumiri:

  • Mulțumes cDomnului pentru că sunt mântuit și sunt copilul Lui;
  • Mulțumesc Domnului pentru Sfânta Scriptură și pentru că am o Biblie personală;
  • Mulțumesc Domnului pentru posibilitatea dea avea o relație personală cu El.

Mijlociri:

  • Pentru toți copiii Lui Dumnezeu, ca fiecare dintre ei să aibă o relație personală cu Dumnezeu, Tatăl, să citească Biblia în fiecare zi și să aibă o viață de rugăciune;
  • Pentru cei care au obosit, iar relația lor cu Dumnezeu este în criză, ca ei să se întoarcă înapoi la dragostea dintâi;
  • Pentru cei care au pierdut relația cu Dumnezeu, să aibă harul pocăinței și reabilitării.

Cereri:

  • Pentru ca fiecare om din România să aibă o Biblie personală;
  • Cei nemântuiți să aibă parte de harul mânturirii;
  • Dumnezeu să schimbe inima celor cu inima împietrită din familiile noastre sau din jurul nostru;
  • Pentru trezire spirituală, ca oamenii să vină prin pocăință și credință la Dumnezeu.

LUNI 04.01 – Perseverență în viața de familie (Iosua 25:14–15)

Mulțumiri:

  • Pentru familia creată de Dumnezeu;
  • Pentru toți cei care susțin și apără familia creată de Dumnezeu;
  • Pentru altarele din familii;
  • Pentru cei mântuiți din familie;
  • Pentru toți membrii familiei mele.

Mijlociri:

  • Pentru unitatea familiei;
  • Pentru pace și armonie cerească în familiile care se confruntă cu crize;
  • Pentru mântuirea tuturor membrilor familiei;
  • Pentru familiile unde s-au dărâmat altarele.

Cereri:

  • Prezența Lui Dumnezeusă fie în fiecare familie;
  • Eliberarea celor stăpâniți de patimi și păcate;
  • Trezire spirituală în familiile care nu au altare;
  • Protecția divină asupra tuturor familiilor.

MARȚI 05.01 – Perseverență în relația cu Biserica (Psalmul 84:1–4)

Mulțumiri

  • Pentru biserica din care fac parte;
  • Pentru toți frații și surorile mele;
  • Pentru aparținătorii bisericii;
  • Pentru posibilitatea de a merge la Casa Domnului în vremea aceasta.

Mijlociri:

  • Pentru cei mântuiți – să rămână tari în credință;
  • Pentru întărirea celor care au obosit pe cale – Dumnezeu să-i ajute să se întoarcă la dragostea dintâi;
  • Pentru pocăința celor care au căzut pe cale – Dumnezeu să le dea putere să revină în părtășia cu frații
  • Mărturia frumoasă a bisericii să contribuie la întoarcerea oamenilor la Isus Hristos.

Cereri

  • Mântuirea aparținătorilor bisericii;
  • Recuperarea fraților și surorilor care numai frecventează biserica sau care vin foarte rar;
  • Mântuirea prietenilor care frecventează Casa Domnului împreună cu noi.

MIERCURI 06.01 – Perseverență în slujire (2 Timotei 4:1–8)

Mulțumiri

  • Pentru privilegiul și onoarea de a sluji Domnului;
  • Pentru cei care fac din slujire o prioritate în viața lor;
  • Pentru cei care sunt perseverenți în slujire – vestirea Cuvântului, rugăciune, cântare, studii biblice la grupele de copii și de tineri, grupuri de studiu biblic și rugăciune în timpul săptămânii, evanghelizare personală, misiune, vizite la bolnavi și ajutorare etc.;
  • Pentru cei care au înțeles modul în care pot sluji și în vremea aceasta.

Mijlociri:

  • Slujitorii să înțeleagă responsabilitatea slujirii din toată inima;
  • Pentru dedicarea totală a celor care slujesc;
  • Slujirea noastră să fie duhovnicească.

Cereri:

  • Dumnezeu să facă din fiecare copil al Său un slujitor adevărat
  • Pentru cercetarea și pocăința celor care au abandonat sau au compromis lucrarea;
  • Pentru recuperarea și întărirea celor care au obosit în lucrare;
  • Domnul secerișului să scoată din generația tânără mulți slujitori.

JOI 07.01 – Perseverenți în mijlocire (Luca 13:6–9)

Mulțumiri:

  • Pentru toți cei care mijlocesc înaintea Lui Dumnezeu pentru mântuirea semenilor lor;
  • Pentru cei care au fost mântuiți în urma postului și a rugăciunii;
  • Pentru cei care vin împreună cu noi la biserică, dar care încă nu sunt mântuiți.

Mijlociri:

  • Pentru perseverență în lucrarea de mijlocire pentru cei nemântuiți;
  • Pentru toți frații și surorile care sunt hotărâți ca în anul 2021 să mijlocească înaintea Lui
  • Dumnezeu pentru mântuirea, acel puțin, unui suflet nemântuit;
  • Pentru întărirea credinței celor care mijlocesc în rugăciune.

Cereri:

  • Pentru mântuirea celor din casele noastre;
  • Pentru mântuirea rudeniilor, prietenilor, vecinilor și colegilor noștri;
  • Dumnezeu să schimbe inimile celor împotrivitori și batjocoritori;
  • Pentru mântuirea conducătorilor României.

VINERI 08.01 – Perseverență în evanghelizare, misiune și ucenicie (Matei 28:19–20)

Mulțumiri:

  • Pentru cei din familie noastre, pentru rudenii, prieteni, vecini, colegi care sunt mântuiți
  • Pentru frații și surorile din biserica din care facem parte care sunt pasionați de mântuirea altor oameni
  • Pentru misionarii din biserica noastră, din alte biserici surori din țară și din ale părți ale lumii

Mijlociri:

  • Pentru perseverență în rugăciune și evanghelizare pentru mântuirea oamenilor;
  • Pentru entuziasm și pasiune înviața fiecărui credincios baptist pentru a deveni „pescari deoameni” (Luca 5:10);
  • Pentru noi oportunități de a-L mărturisi pe Domnul Isus Hristos oamenilor nemântuiți

Cereri

  • Pentru lărgirea Împărăției lui Dumnezeu în România;
  • Pentru mântuirea întregii familii;
  • Pentru mântuirea conducătorilor țării și acelor locali;
  • Pentru mântuirea vrăjmașilor evangheliei din toate instituțiile din România

DUMINICĂ 10.01- Perseverență în dărnicie (Maleahi 3:6–10)

Mulțumiri:

  • Pentru credincioșii din bisericile noastre care practică dărnicia;
  • Pentru cei care prin dărnicia lor contribuie la susținerea lucrărilor bisericii cu toate că nu sunt încă membri în bisericile noastre;
  • Pentru cei care au continuat să dăruiască și atunci când le-au scăzut veniturile;
  • Pentru toate lucrările frumoase care s-au realizat în biserică.

Mijlociri

  • Pentru perseverența îndărnicie in diferent de împrejurări;
  • Pentru binecuvântarea și răsplătirea celor darnici din biserică;

  • Pentru cercetarea și îndreptarea celor ca nu-L cinstesc pe Domnul cu averea lor;
  • Pentru mântuire acelor care ajută lucrarea, dar încă nu și-au dăruit inima Domnului;
  • Pentru încurajarea și ajutorarea văduvelor și orfanilor în necazurile lor.

Jan
4
Mon
2021
SĂPTĂMÂNA DE RUGĂCIUNE 2021
Jan 4 – Jan 11 all-day

5
Tue
2021
SĂPTĂMÂNA DE RUGĂCIUNE 2021
Jan 5 – Jan 12 all-day

6
Wed
2021
SĂPTĂMÂNA DE RUGĂCIUNE 2021
Jan 6 – Jan 13 all-day

7
Thu
2021
SĂPTĂMÂNA DE RUGĂCIUNE 2021
Jan 7 – Jan 14 all-day

8
Fri
2021
SĂPTĂMÂNA DE RUGĂCIUNE 2021
Jan 8 – Jan 15 all-day

10
Sun
2021
SĂPTĂMÂNA DE RUGĂCIUNE 2021
Jan 10 – Jan 17 all-day

Rugaciune @ Betel Timisoara
Jan 10 @ 9:30 – 10:00
Jan
13
Wed
2021
Serviciu divin, rugaciune @ Betel Timisoara
Jan 13 @ 19:00 – 20:30
Jan
17
Sun
2021
Rugaciune @ Betel Timisoara
Jan 17 @ 9:30 – 10:00