Titlul lecţiei: Efectele întreruperii legăturii omului cu Dumnezeu

Text: Geneza 3:1-24 | Verset de aur: Geneza 3:23

Ideea centrală: Omul nesocoteşte porunca Lui Dumnezeu de a nu mânca din pomul cunoştinţei binelui şi răului şi, ispitit de Satana, respinge suveranitatea Creatorului pierzând astfel binecuvântările pentru care a fost creat.

Scopul lecției: Să identificăm modul în care a intrat păcatul în rasa umană, motivul pentru care s-a întâmplat acest lucru, precum şi consecinţele acestui fapt.

Explicaţii contextuale și exegetice

Geneza 3 este un capitol pivot în Biblie. O înțelegere corectă a acestui capitol este esențială pentru o înțelegere corectă a întregii revelații biblice. Felul în care înțelegem relatarea biblică a intrării păcatului în lume, va influența profund înțelegerea noastră cu privire la planul de mântuire a lui Dumnezeu prin Isus Hristos.

După zilele creaţiei şi ziua de odihnă, Dumnezeu îi aşează pe Adam şi Eva într-o grădină despre care înţelegem că era: Un loc real, situat ”în Eden, spre răsărit” (2:8) din care ”ieşea un râu” (2:10). Grădina nu este un loc imaginar sau fictiv, ci a existat cu adevărat într-un loc concret. Un loc pregătit, sădit cu atenţie de Dumnezeu (2:8) pentru ca primii oameni să locuiască în el. Un loc excepţional. Eden înseamnă ”plăcere, desfătare” şi oferea tot ce era nevoie pentru a trăi într-un mod deosebit de plăcut şi în siguranţă. Nu exista suferinţă, boală sau moarte. Un loc al activităţii. Dumnezeu l-a aşezat pe om în această grădină pentru ca s-o lucreze şi s-o păzească (2:15). Un loc sfânt. Grădina Eden era raiul pe pământ, un loc în care Dumnezeu se întălnea cu omul, voia Lui era împlinită iar omul trăia în absolută dependenţă de Dumnezeu. În mijlocul grădinii se aflau pomul vieţii şi pomul cunoştinţei binelui şi răului (2:9).

Este semnificativ să observăm pacea şi armonia ce domneau în grădină. De asemenea, notăm permisiunea divină prin care Dumnezeu le oferă primilor doi oameni libertate de acţiune, permiţându-le să mănânce din mulţi pomi din grădină (2:16). Dar, în acelaşi timp, este evidentă şi protecţia divină prin care Dumnezeu le asigură celor doi un cadru de siguranţă condiţionată de respectarea poruncii de a nu mânca din pomul cunoştinţei binelui şi răului (2:17).

Adam şi Eva nu pot fi scuzaţi că nu au avut discernământ moral înainte de a mânca din pomul interzis. Interdicţia clară a lui Dumnezeu, urmată de avertizarea că vor muri dacă vor mânca (2:17), i-a făcut pe deplin responsabili pentru ceea ce a urmat.

1. Ispitirea (3:1-5)

Prezenţa unui ispititor (3:1) în creaţia lui Dumnezeu dovedeşte o formă de existenţă a răului chiar înainte de păcatul primilor oameni. Păcatul s-a manifestat iniţial în lumea îngerilor antrenând astfel căderea lui Satan şi a demonilor între evenimentele de la 1:31 până la 3:1 (Isaia 14:12-15, Iuda 6, 2 Petru 2:4). În formă de şarpe (o creatură inferioară şi subordonată omului), Diavolul (Apoc.20:2; 12:9) recurge acum la câteva forme de amăgire exercitate în mod gradual asupra femeii.

a. Alege partenerul de discuţie mai slab (3:1b)

-urmăreşte persoana mai vulnerabilă, vasul mai slab (1 Petru 3:7)

b. Foloseşte hermeneutica suspiciunii (3:1b)

-pune sub semnul întrebării porunca lui Dumnezeu

-încearcă să semene îndoială în inima femeii

c. Foloseşte numele Elohim, nu Iehova (3:1b)

-Elohim este mai puţin personal decât Iehova

-induce distanţă, răceală, impersonalitate în raport cu Dumnezeu

d. Distorsionează Cuvântul lui Dumnezeu (3:1b)

-exagerează stricteţea poruncii lui Dumnezeu

-include toţi pomii în interdicţia lui Dumnezeu

e. Contrazice sentinţa lui Dumnezeu (3:4)

-anulează judecata şi pedeapsa divină

-incită la neascultare şi nesupunere

f. Pune la îndoială caracterul lui Dumnezeu (3:5)

-onestitatea şi integritatea lui Dumnezeu sunt atacate

-bunătatea şi dragostea lui Dumnezeu sunt puse la îndoială

2. Păcatul (3:6)

La fel ca şarpele, femeia introduce câteva modificări cu privire la porunca lui Dumnezeu.

a. Minimizează libertatea oferită de către Dumnezeu (3:3)

-adaugă interdicţia ”să nu vă atingeţi” la porunca divină din 2:16,17

-foloseşte şi ea numele Elohim: mai puţin personal

b. Minimizează posibilitatea pedepsei cu moartea (3:3)

-“ca să nu muriţi” poate avea acelaşi sens ca atunci când spunem: ”Ai grijă cum mergi, ca să nu cazi, ca să nu te loveşti, ca să nu mori.” Moartea este doar o posibilitate, nu o certitudine.

c. Minimizează importanța pomului vieții din mijlocul grădinii (3:3)

-nu spune nimic despre prezența pomului vieții, din mijlocul grădinii, din care primii oameni puteau mânca fără nici o restricție (2:9).

-nu clarifică bine care este pomul din mijlocul grădinii din care Dumnezeu le-a spus să nu mănânce. Dumnezeu a comunicat clar lui Adam și Evei că este vorba despre restricția cu privire la „pomul cunoștinței binelui și răului” (2:17).

În cele din urmă, femeia preferă sugestia şarpelui în loc de porunca lui Dumnezeu şi ascultă de o creatură în loc de Creator. Fructul pomului interzis a atras-o din punct de vedere practic (era bun de mâncat), estetic (era plăcut la privit) şi intelectual (de dorit să deschidă mintea) (3:6, 1Ioan 2:16). Femeia a fost amăgită (1 Tim.2:14) după care bărbatul a mâncat şi el. În ultimă instanţă, păcatul lor a constat în încălcarea poruncii lui Dumnezeu respingând astfel suveranitatea Lui şi dependenţa totală de El.

3. Efectele şi consecinţele (3:7-19)

Efectele imediate precum şi consecinţele pe termen lung se văd în felul în care neascultarea a afectat un întreg ansamblu de relaţii.

a. Relaţia cu Dumnezeu (3:7-10)

-cei doi se ascund de Faţa Domnului fiind copleşiţi de ruşine şi teamă

-nu se mai bucură de părtăşia cu Creatorul lor

-când Dumnezeu îi caută şi le pune întrebări menite să ducă la mărturisirea păcatului aceştia nu îşi asumă responsabilitatea

b. Relaţiile între ei (3:7,12)

-deschiderea ochilor promisă de Diavol a dus la realizarea bruscă a faptului că sunt goi

-prin urmare, au început să se simtă stânjeniţi şi vulnerabili unul faţă de altul

-bărbatul o învinovăţeşte pe femeie înaintea lui Dumnezeu

c. Relaţia cu sine (3:7-8,10,16,19)

-a intervenit o transformare fundamentală în adâncul fiinţelor lor

-o conştiinţă vinovată şi o natură păcătoasă

d. Relaţia lui Dumnezeu cu ei (3:9-19)

-Creatorul şi Părintele lor devine acum Judecătorul lor

-Cel ce i-a pus în grădină acum îi izgoneşte: separare de Dumnezeu

d. Relaţia lor cu duşmanul lui Dumnezeu (3:13,15)

-se aliaseră cu şarpele împotriva lui Dumnezeu

-au ajuns înrobiţi de Diavol

-sămânţa Diavolului (”fiii Celui rău” Matei13:24-30) se va lupta cu sămânţa femeii

e. Relaţia lor cu pământul (3:17-18, 22-24)

-au fost alungaţi de pe pământul sfânt

-nevoiţi acum să lucreze un pământ blestemat

-se vor întoarce în pământ atunci când sufletul se va separa de trup (Iacov 1:26)

împlinindu-se astfel avertizarea cu privire la moarte (2:17, Rom.6:23)

Femeia şi bărbatul sunt pedepsiţi în domeniile şi responsabilităţile lor principale: naşterea de copii şi respectiv munca pământului. Dacă pâna atunci acestea nu implicau suferinţă, durerile naşterii şi truda muncii pământului le vor aduce de acum aminte întotdeauna de păcatul lor. În acelaşi timp, tensiunile din viaţa de familie vor duce la o confruntare de voinţe care va impune stăpânirea soţului peste soţie (3:16).

Dar cea mai mare tragedie rămâne faptul că, începând cu neascultarea din gradina Edenului, întreaga umanitate a ajuns sub incidenţa păcatului (Rom.5:15,19, 1Cor.15:21,22). Universalitatea păcatului este dovedită de istorie şi întărită de Scriptură (Geneza 6:5,11, 8:21, Psalm 14:3, Rom.3:9-10,23, 1Ioan 1:8-10).

4. Har şi speranţă (3:20-24)

Tabloul sumbru al umanităţii depravate evidenţiază atât sfinţenia şi dreptatea lui Dumnezeu cât şi harul şi speranţa oferite omului păcătos. Dumnezeu pedepseşte păcatul, dar în acelaşi timp pregăteşte un plan de mântuire a celor ajunşi sub influenţa Diavolului.

a. Promisiunea unei Sămânţe (3:15)

Promisiunea unei seminţii făcută femeii urma să implice ceva supranatural, întrucât femeia nu are sămânţă prin natura ei. Versetul 15 conţine protoevanghelia: prima afirmare a evangheliei, prima veste bună adusă vreodată oamenilor. Această profeţie are în vedere naşterea din fecioară (Isaia 7:14) a Mântuitorului care care va zdrobi capul şarpelui. Şarpele va muşca călcâiul Fiului lui Dumnezeu la cruce, dar, în final, şarpele cel vechi va fi nimicit (Evrei 2:14, Rom.16:20, 1Cor.15:19-22, Apoc 20:2).

b. Ilustrarea unei Jertfe (3:21)

Prima vărsare de sânge necesitată de acoperirea celor doi păcătoşi ruşinaţi cu haine de piele este o altă imagine a harului lui Dumnezeu (Isaia 61:10, Zah.3:4, Matei 22:11, Luca 15:22, Gal.3:27, Apoc.19:8). Omul păcătos are nevoie ca păcatul să îi fie acoperit (Psalm32:1), dar încercarea omului de a-şi acoperi singur păcatul este inadecvată (şorţurile din frunze de smochin nu au fost acceptate de Dumnezeu). Doar Dumnezeu poate acoperi complet şi deplin păcatul omului, iar pentru a acoperi păcatul nostru a fost nevoie de jertfa Domnului Isus (Evrei 9:22).

c. Speranţa unui Viitor (3:20, 22-24)

Faptul că Adam îi pune nevestei sale numele Eva (viaţă) este o mărturie a speranţei lui pentru viitor, mărturie bazată tocmai pe cuvintele lui Dumnezeu adresate Evei: ”vei naşte copii” (3:16), ”sămânţa ta” (3:15). Însăşi izgonirea lor din Eden poate fi văzută ca fiind spre binele lor întrucât au fost opriţi să mănânce din pomul vieţii şi astfel să trăiască veşnic în păcat.

Aplicaţii şi sugestii practice

1. Citeşte capitolul Despre păcat din Mărturisirea de credinţă a Cultului Creştin Baptist din România.

2. Predică în mod regulat: împotriva păcatului, despre realitatea judecăţii lui Dumnezeu, despre nevoia de pocăinţă şi despre planul de răscumpărare a lui Dumnezeu!

3. Afirmă şi apără autoritatea Cuvântului lui Dumnezeu precum şi caracterul lui Dumnezeu aşa cum este revelat în Scriptură! (2Tim 3:16)

4. Memorează Cuvântul lui Dumnezeu şi foloseşte-l în mod special atunci când eşti ispitit! (Psalm 119:11, Matei 4)

5. Cunoscând uneltirile Diavolului şi modul lui de lucru (2Cor.11:3), îmbracă-te cu toată armătura lui Dumnezeu ca să fii biruitor în lupta spirituală! (Efeseni 6:11,12)

6. Fii conştient că Cel ce este în tine este mai mare decât cel ce este în lume (1Ioan 4:4), iar pentru orice ispită El a pregătit şi mijlocul să ieşi din ea! (1Corinteni 10:13)

7. Dacă ai păcătuit, mărturiseşte-i imediat lui Dumnezeu, pocăieşte-te sincer şi bucură-te apoi de iertarea Lui! (Isaia 6:5, Psalm 51)

Întrebări pentru discuţii

1. A reuşit acest studiu să stârnească în sufletul tău ură faţă de păcat?

2. Poţi identifica paralele între ispitirea Evei şi ispitirile cu care te confrunţi tu chiar acum?

3. Ce se întâmplă când păcătuieşte un credincios? Cum este afectată relaţia lui cu Dumnezeu?

4. Sunt unele păcate mai rele decât altele?

5. Sunt nou-născuţii vinovaţi înainte de a comite păcate personale?

6. Este orice fel de vină nesănătoasă? Cum putem deosebi între convingerea Duhului şi acuzaţiile Diavolului?

7. Harul lui Dumnezeu ne face să tratăm păcatul cu uşurinţă? De ce/de ce nu?

8. Cum poate un soţ şi o soţie să întrerupă ciclul învinovăţirii reciproce?

Păstor Cătălin Croitor,

Biserica Creștină Baptistă „Betleem”, Suceava