Text: Ioan 1:1–9; Filipeni 2:5-8. Verset de aur: Filipeni 2:5 “Să aveţi în voi gândul acesta care era şi în Hristos Isus…”

Creștinii trebuie să trăiască și să contextualizeze mesajul Evangheliei în conformitate cu modelul întrupării Domnului Isus.

I. Ioan își începe Evanghelia cu un Prolog (1:1-18), în care afirmă pre-existența și divinitatea Domnului Isus Hristos: El este Dumnezeu (v. 1); El este de la început cu Dumnezeu (v. 1); El îl revelează pe Dumnezeu (v. 18), etc. Mai mult, Prologul ioanin redă câteva din temele centrale ale Evangheliei, teme care se vor regăsi pe parcursul acesteia: pre-existența Fiului lui Dumnezeu (1:1, 8:58, 10:30, etc.), viața oferită prin Isus Hristos (1:4, 5:26, 10:10, etc.), venirea luminii în lume, prin Isus Hristos (1:4, 3:19, 8:12, etc.), conflictul lumină-întuneric (1:5, 3:19, 8:12, 12:35, etc.), întruparea lui Isus (1:14, 3:13, 18:37, etc.), harul și adevărul lui Dumnezeu regăsite în Isus Hristos (1:14, 1:17, 4:24, 8:32, 14:6, 18:37, etc.), revelarea Tatălui de către Isus Hristos (1:18, 3:34, 8:19, 14:6-11, etc.), ș.a.m.d. Isus Hristos este „Cuvântul” (v. 1-2), Cel aflat într-o relație unică și intimă cu Dumnezeu (v. 1; în textul grecesc Cuvântul este „îndreptat spre Dumnezeu”, adică aflat într-o relație de apropiere unică cu Tatăl, adevăr întărit și de ultimul paragraf al prologului (v. 18), care este paralel primului paragraf (v. 1), și care Îl prezintă de Isus „în sânul Tatălui”) și Cel care Îl descopere pe Tatăl (v. 18). Prin întrupare (v. 14), Isus/Cuvântul îl revelează sau îl „exegetează” pe Tatăl oamenilor (v. 18). Cuvântul folosit în v. 18 pentru „a face cunoscut” este exēgeomai, care înseamnă „a explica, a prezenta în detaliu”. Fiind într-o relație intimă și unică cu Dumnezeu (v. 1), „la sânul Tatălui” (v. 18), și fiind singurul care l-a văzut vreodată pe Dumnezeu (v. 18), Isus Hristos îl „prezintă în detaliu” pe Dumnezeu: identitatea (v. 1) și calitățile lui Dumnezeu (v. 4, 17) sunt vizibile în Persoana (14:7-9, 20:28), cuvintele (7:16, 8:28, 14:10-11, etc.) și faptele lui Isus Hristos (5:19, 10:38, 14:10-11, etc.). Descoperindu-L pe Dumnezeu oamenilor (v. 18), prin întruparea Sa (v. 14), Isus aduce în lume lumina (v. 4- 9), adevărul (v. 14, 17) și viața (v. 4). Ca răspuns la acest act revelator, oamenilor li se cere un răspuns al credinței, credință prin care vor deveni „copii ai lui Dumnezeu… născuți din Dumnezeu” (v. 10-13). II. Aceeași temă a pre-existenței, divinității și întrupării Fiului lui Dumnezeu o regăsim și în imnul paulin din Filipeni 2:6-11. Isus Hristos se află în relație de egalitate cu Dumnezeu (v. 6; în structura poetică a pasajului, expresiile „chipul lui Dumnezeu” și „deopotrivă cu Dumnezeu” sunt idei paralele). Deși egal cu Dumnezeu, Isus nu a considerat că egalitatea aceasta este „ceva de care să profite, ceva pe care să folosească în folos propriu, ceva de care să țină cu forța” (v. 6; este dificil de tradus sintagma ouch harpagmon hēgēsato; Cornilescu alege traducerea „ca un lucru de apucat”). În schimb, umilindu-se sau „golindu-se de Sine/făcându-se pe Sine nimic” (gr. ekenōsen), El ia „chipul robului” (v. 7), devenind egalul sclavilor, și încă al sclavilor „de jos”, celor cărora le era rezervată pedeapsa crucificării (v. 8). De remarcat folosirea verbelor, în cadrul acestui imn al smeririi și înălțării lui Hristos. Prima parte a imnului (v. 6-8), cea care descrie smerirea lui Hristos, este alcătuită din verbe active. Acțiunea îi aparține subiectului, adică lui Hristos: El nu a considerat egalitatea cu Dumnezeu ca ceva de care să profite; El s-a făcut pe Sine nimic; El a luat chip de rob; El s-a făcut asemenea oamenilor; El s-a făcut ascultător până la moarte de cruce. Toate aceste verbe redau decizii și acțiuni inițiate și înfăptuite de Hristos. Smerirea a fost decizia și acțiunea Lui. Partea doua a imnului (v. 9-11), cea care redă înălțarea lui Hristos, este construită în jurul unor verbe pasive. De data aceasta, subiectul este ținta acțiunii inițiate/înfăptuite de altcineva; în cazul de față, Dumnezeu este inițiatorul acțiunii, iar Hristos este ținta ei: Dumnezeu L-a înălțat nespus de mult; Dumnezeu i-a dat Numele mai presus de orice nume. Atunci când vorbim despre smerirea lui Hristos (v. 6-8), inițiativa și acțiunea sunt ale Lui. Atunci când vorbim despre înălțarea lui Hristos (v. 9-11), inițiativa și acțiunea sunt ale lui Dumnezeu.

1. Prin întrupare, Isus-Cuvântul l-a făcut de cunoscut oamenilor pe Dumnezeu. Când priveau la Isus, oamenii îl vedeau pe Dumnezeu; când îl ascultau pe Isus, oamenii îl auzeau pe Dumnezeu. Cuvintele și faptele lui Isus erau, de fapt, cuvintele și faptele lui Dumnezeu. Ca și copii ai lui Dumnezeu, și ca urmași ai lui Isus, avem datoria de-a „întrupa” Cuvântul/mesajul divin (Evanghelia). Felul în care ne trăim viața – vorbele, atitudinile, faptele noastre – ar trebui să arate identitatea noastră pentru ca, văzându-ne viața zilnică, oamenii nemântuiți să ajungă să-l descopere și să-L cunoască pe Dumnezeu într-un mod mântuitor. 2. Prin întrupare, Isus-Cuvântul l-a „exegetat” oamenilor pe Dumnezeu în cel mai direct mod – „Cuvântul s-a făcut trup și… și-a întins cortul (gr. skēnoō, „a întinde/a instala un cort”) printre noi” (Ioan 1:14). Actul întrupării Cuvântului este, prin excelență, un act revelator adaptat la înțelesul oamenilor. Dumnezeu se face Om pentru ca omul să-L poată descoperi/cunoaște pe Dumnezeu în mod accesibil. Datoria noastră de mesageri ai Cuvântul/mesajului Evangheliei este acela de-a adapta mesajul etern și universal, făcându-l accesibil tuturor oamenilor, indiferent de vârstă, educație, categorie socială, zonă geografică, cultură, etc. 3. Pentru a-l face de cunoscut oamenilor pe Dumnezeu, Hristos s-a smerit, s-a „dezbrăcat de Sine”, devenind Om (Fil. 2:6-8). Urmând modelul întrupării lui Hristos, noi trebuie să adaptăm mesajul Evangheliei într-o atitudine de smerenie, de renunțare la sine – lăsând la o parte interesul/binele personal, confortul propriu, obișnuința în care ne complacem, etc. Urmând aceeași gândire hristică (cf. Fil. 2:5), trebuie să fim gata să renunțăm la noi înșine de dragul altora, luând decizii și acționând în sensul acesta (cf. Fil. 2:6-8), lăsând problema răsplătirii (a „succesului”) în seama lui Dumnezeu (cf. Fil. 2:9-11).

1. O zicală creștină afirmă: „Cel mai puternic argument în favoarea creștinismului sunt creștinii. Reciproca este la fel de adevărată: cel mai puternic argument contra creștinismului sunt tot creștinii…”. Cât de importantă este mărturia vieții creștinului în contextul mărturisirii Evangheliei și al misiunii? 2. Identificați câteva metode legitime de adaptare a mesajului Evangheliei la contextul românesc de astăzi. Practicați aceste metode în cadrul bisericii/misiunii dvs.? 3. Identificați câteva căi greșite de adaptare a mesajului Evangheliei. Se regăsesc acestea în bisericile noastre? 4. Care sunt acele lucruri de care trebuie să „ne dezbrăcăm” pentru a fi mai eficienți în misiunea/mărturisirea noastră?
Citeste mai mult: EXPLICATII BIBLICE: 3 AUGUST | Revista Creştinul Azi