Tema generală a lunii Martie este: Misiunea aparține lui Dumnezeu / Missio Dei.

Data: 09.03.2014
Tema: Modelul Trinitarian în trimiterea de misionari
Text: Ioan 20:21-22, Apoc 5:1-8
Verset de aur: Ioan 20: 21

Ideea centrală: Dumnezeu a inițiat un plan de misiune și include biserica Sa în această lucrare; biserica trebuie să urmeze modelul de misiune oferit de Însuși Dumnezeu.

Explicaţii contextuale și exegetice:
În primele versete ale capitolului 5, Ioan este preocupat de o carte specială, scrisă pe interior și pe exterior și închisă cu șapte sigilii. Ce anume este scris în ea? În capitolele următoare (de fapt, în restul cărții Apocalipsa) vedem conținutul cărții: planul lui Dumnezeu cu privire la omenire și creație – judecarea și condamnarea Împărăției întunericului și a tuturor membrilor ei, răscumpăarea celor ce îl urmează pe Isus Hristos și instaurarea plenară a Împărăției cerești pentru eternitate. Pergamentul este scris peste tot (similar cu Ezekiel 2: 10) ca un simbol al faptului că planul lui Dumnezeu este complet, desavârșit – nu mai poate fi adăugat nimic la ceea ce El a hotărât.

Romanii sigilau testamentele de șapte ori în virtutea importanței lor, iar deschiderea sigiliului de pe orice document trebuia făcută numai de o persoană ce deținea autoritatea corespunzătoare. Planul lui Dumnezeu pentru omenire este închis cu șapte peceți (Apoc. 5: 1b) și, pentru că documentul este sigilat de Însuși Dumnezeu deja apare întrebarea legată de cine ar avea autoritatea să îl deschidă.

Destinul omenirii este în mâna dreaptă a Celui ce ”șade pe tron” (Apoc. 5: 1) – lucrul acesta ne asigură că indiferent de ce credem noi, totul se află sub controlul lui Dumnezeu; El are autoritatea și puterea să ducă lucrurile spre finalul dorit de El.
Dumnezeu a plănuit asta, însă este nevoie de un mediator, de un mijlocitor, de cineva care să ducă la îndeplinire ceea ce Dumnezeul dragostei dorește să facă în pofida pedepsei eterne meritate de întreaga omenire.

Nicio ființă creată nu poate însă să deschidă sigiliile, adică să acționeze pentru ca planul lui Dumnezeu să se împlinească (Apoc 5: 2, 3); doar lacrimi fără Isus (v. 4).

Și totuși, este Cineva care poate să deschidă cartea – v. 5 ”Leul din seminția lui Iuda” (cf. Geneza 49: 10) și ”Rădăcina lui David” (cf. Isaia 11: 1, 10); aceste două titluri mesianice sunt alăturate doar în acest pasaj în Scriptură. Doar un ”leu” ar avea puterea și autoritatea să facă o asemenea lucrare. Când se uită atent spre tron, Ioan vede că ”Leul lui Iuda” este, de fapt, un miel. Și totusi, Mielul de pe tron este special: are șapte coarne – în literatura apocaliptică acesta este un simbol al puterii totale, al omnipotenței și șapte ochi – Ioan ne explică faptul că asta înseamnă că El acționează în puterea Duhului lui Dumnezeu, fiind El Însuși Dumnezeu cu toate prerogativele divine.
De asemenea, Mielul este înjunghiat – o imagine care indică spre sistemul de jertfe din Vechiul Testament; Mielul a fost sacrificat să plătească pentru păcate, însă a fost biruitor pentru că a înviat.

Astfel, în acest pasaj din Apocalipsa vedem că planul de mântuire este al lui Dumnezeu, el fiind realizat de Fiul prin puterea Duhului Sfânt.

Aplicaţii/ Considerente Misiologice:
Bazându-ne pe ceea ce am văzut în Apoc. 5: 1-8 și privind și la Ioan 20: 21, 22, putem învăța câteva lucruri foarte importante despre misiune:
Dumnezeul nostru este un Dumnezeu misionar. Inițiativa și planul de misiune aparțin lui Dumnezeu; tocmai de aceea vorbim despre Missio Dei, adică Misiunea lui Dumnezeu. În Evanghelia după Ioan, Domnul Isus vorbește deseori despre faptul că este Cel trimis, iar Tatăl este Cel care trimite (4: 34; 5: 36; 6: 44; 7: 29; 12: 44-50; 13: 16, 20; 17: 8 etc). Dinamica relațiilor din cadrul Sfintei Treimi este definită astfel în termenii misiunii. Primul proiect de misiune a fost conceput de Tatăl, iar cel mai eficient misionar, modelul nostru suprem de misionar este Domnul Isus Hristos.
Misiunea este în ADN-ul bisericii. Biserica trebuie să recunoască cu smerenie că misiunea nu este o lucrare pe care a inițiat-o sau pentru care are vreun merit. Biserica este rezultatul misiunii lui Dumnezeu prin lucrarea răscumpărătoare a Domnului Isus și cea de sfințire a Duhului Sfânt; apoi biserica devine instrumentul prin care Dumnezeu continuă să misioneze în lumea căzută în plasa păcatului, a celui rău. Misiunea nu este o opțiune pentru biserică, ci ea constituie natura ei. În permanență, biserica este scopul și mijlocul lucrării Sfintei Treimi în lume. O biserică ce nu este implicată în misiune se auto-distruge și nu împlinește scopul cu care a fost creată.
Misiunea este făcută în baza trimiterii. Tatăl Îl trimite pe Fiul și Fiul ne include în această trimitere de către Tatăl – o mișcare care izvorăște din inima Dumnezeului misionar. Biserica nu merge în numele ei, ci în numele și autoritatea Celui care a trimis-o, adică a Domnului Isus și apoi a Tatălui. Fiecare credincios este trimis de Dumnezeu să fie un martor credincios oriunde s-ar afla. Pentru cei care doresc sa fie misionari în sensul să planteze o biserică într-un loc specific, este obligatorie conectarea cu o biserică sau o organizație misionară cu legături strânse cu bisericile. Lucrarea de misiune în sensul plantării de noi biserici sau de edificare trebuie făcută numai sub autoritatea spirituală și supravegherea unor biserici deja existente. Domnul îi alege pe Pavel și Barnaba și apoi biserica din Antiohia îi trimite (Fapte 13: 1-4).
Misiunea costă. Trimiterea ”Leului din Iuda”, a atotputernicului Fiu, Dumnezeu adevărat, în lume a necesitat acceptarea planului lui Dumnezeu: jertfirea ca miel pentru păcatele omenirii; prețul plătit a fost cel suprem. Domnul Isus îi trimite pe ucenici din casa în care erau încuiați pentru a se proteja (Ioan 20: 19) să meargă în afară, să fie expuși tuturor pericolelor. Sursele despre perioada bisericii primare spun că toți apostolii, mai puțin Ioan, au plătit cu viața, unii ajungând în cele mai îndepărtate colțuri ale lumii cunoscute atunci: India, China, Persia, Dobrogea sau Dunăre, posibil Spania etc. Misiunea costă întotdeauna: renunțarea la comfort, necesită resurse umane, financiare și uneori chiar viața.
Misiunea trebuie făcută prin puterea Duhului Sfânt. Domnul Isus suflă Duhul Sfânt asupra lor ca un simbol al faptului că trimiterea lor în misiune este nedespărțită de prezența Duhului Sfânt. Promisiunea coborârii Duhului Sfânt care să locuiscă deplin în credincioși este făcută tot în contextul trimiterii în misiune ”…ci voi veți primi o putere, când se va pogorî Duhul Sfânt peste voi, și-Mi veți fi martori…” (Fapte 1: 8). Misiunea bisericii este o lucrare spirituală și ea trebuie făcută în mod spiritual, cerând în permanență călăuzirea și implicarea Duhului Sfânt. Noi nu chemăm Duhul unde vrem noi să lucrăm, ci urmăm călăuzirea Lui și îl rugăm să facă cu toată puterea lucrarea de convingere a păcătoșilor și de sfințire a trupului lui Hristos.

Întrebări pentru discuţii:
Ce implicații practice reies din faptul că inițiativa misiunii este a lui Dumnezeu?
Ce însemnă că fiecare credincios se află în misiune?
Cum ne asigurăm practic că facem misiunea prin puterea Duhului Sfânt?
Cât din resursele bisericii voastre este folosit în misiune?
Ce învățăm de la Domnul Isus ca misionarul-model?

Păstor Dr. Sorin Bădrăgan, Biserica Creștină Baptistă Providența, București.
Membru al echipei de redactare a Calendarului de Studiu 2014

Postat in: Studiu Biblic De catre: March 9, 2014